there's only me and you

your lips are full
inside your coat
you reach the face
and fill this space


.

in a state

i'm drowning here
and people keep describing the water
.

sapte

we talk about love,
we talk about dishwasher tablets,
illness and we dream about heaven


.

keep the amsterdam streets empty ... for me

velvet mites will keep us warm


.

Avatar review

“We’d like to talk to you about a fresh start on a new world… you’d be making a difference!”

Cuvintele de mai sus ii sunt adresate lui James Cameron si noului sau film “Avatar“. Filmul nu induce senzatie de voma, si este la ani lumina distanta de a fi un mare rateu. “Minciunile” nu au fost “adevarate”. Vizionat in IMAX 3D, ajungi sa faci parte din film, in pielea unui personaj care are norocul de a vedea toata splendoarea pe care Cameron o expune pe marele ecran. “Avatar” este un film “Titanic” cu multi … uhmm … “Aliens” albastrii, protagoniastii unui experiment cinematografic afundat intr-un “Abis” de senzatii si perceptii extransezoriale gandite de acest regizor “Terminator” pe nume James Cameron.

“It is hard to fill a cup which is full” … si intr-adevar este foarte greu sa reinventezi un stil care a fost uzat, incalzit si reincalzit la nesfarsit. James Cameron a aruncat pe geam acest pahar, si-a luat unul nou nout si a lasat sa “picure” un nou suflu in viitorul cinematografiei.

Suntem in viitor. 2154 mai exact. Este un viitor foarte diferit de cel imaginat de filme precum Star Wars, Star Trek sau orice alt viitor roz pe care ni l-am imaginat. Economia este la pamant, planeta noastra e moarta, si ca sa supravietuim, avem nevoie de “unobtainium”, un termen utilizat de ingineri si oameni de stiinta pentru minereul nedescioperit inca, care va solutiona toate problemele omenirii. Tehnologia mult mai avansata ne permite sa calatorim ani lumina spre planete straine sistemului nostru solar. Una dintre aceste planete este Pandora, planeta populata de indigenii Na’vi. La 3m inaltime, cu oase mult mai flexibile si mai rezistente datorita gravitatiei reduse de pe Pandora, poporul Na’vi (Na’vi – aluzie la americanii nativi) sunt in stransa legatura cu intreaga planeta mama. Oamenii sunt rai. Natura umana a dus la distrugerea mamei natura de pe Terra, asa ca acum isi cauta alta casa, care intamplator are bogate zacaminte de minereul special de care omenirea are atata nevoie pentru a supravietui. Pentru acest minereu, “Omul” este capabil de orice. Chiar si genocid sau crima. Dar pana acolo, legile inter-planetare impun anumite reguli, care nu pot fi incalcate asa usor.

Asadar, avem o corporatie lacoma si nerabdatoare sa puna mana pe acest minereu, care infiinteaza programul “Avatar”, care prevede “cresterea” in eprubeta a unui embrion de Na’vi, ca sa poata deveni un fel de surogat pentru oameni. Cuplati mental la acesti extraterestrii, oamenii ii pot controla in misiunea de infiltrare in cadrul tribului asezat pe cea mai mare sursa de unobtainium de pe Pandora. Programul Avatar si-a pierdut candidatul ideal, care s-a antrenat timp de 3 ani pentru aceasta misiune. Ucis dintr-o prostie, fratele lui geaman, Jake Sully (Sam Worthington), un fost soldat paralizat de la brau in jos este contactat pentru aceasta misiune. Economia viitorului nu ofera prea multe avantaje unui soldat paraplegic, asa ca el cade la invoiala cu corporatia. El trebuie sa ii convinga pe aborigeni sa isi lase casa in urma ca oamenii sa inceapa escavarile. Ceea ce Jake nu stie, este ca acesti bastinasi nu vor sa plece asa usor.

Se spune ca orice persoana paralizata de la brau in jos viseaza ca alearga. Prima experienta a lui Jake in corpul de Avatar il impinge afara pe usa laboratorului, respirand aerul “curat” si fugind cat il tin … noile picioare. Intamplarea face ca Jake sa dea nas in nas cu o creatura cu 6 picioare care ii zdruncina bine de tot starea de reverie. Ratacit in jungla, vanat de creaturi asemenea unor hiene-lupi, Jake este salvat in ultima clipa de Neytiri (Zoe Saldana), fiica sefului de trib. Ea il introduce tribului si ea este cea care este responsabila cu “vindecarea nebuniei acestui om al cerului”. Singura problema este ca el trebuie sa le raporteze lui Selfridge (Giovanni Ribisi) – liderul acestei “expeditii” si colonelului Miles Quaritch (Stephen Lang), tot ceea ce invata de la Na’vi. Misiunea lui e simpla. Tot ceea ce se poate folosi impotriva bastinasilor pentru a fi alungati ii vor asigura lui Jake o noua pereche de picioare sanatoase. Dragostea pentru poporul adoptiv, pentru jungla, padurile, muntii plutitori, cultura Na’Vi, dar mai ales dragostea pentru Neytiri (Zoe Saldana) ii dau peste cap planurile lui Jake, care devine in cele din urma liderul rezistentei Na’vi impotriva opresiunii oamenilor. “Everything is backwards now, like out there is the true world and in here is the dream.”

Au fost nevoie de 12 ani ca acest “King of the world” sa revina in sufletele noastre cu inca o capodopera care poate pune punct acestui deceniu. Chiar si-asa, trebuie sa stiti ca “Avatar” nu este filmul perfect. Dar daca privim dincolo de dialogul deseori pueril, povestea “strainului” sosit intr-un grup de indigeni pe care ajunge sa ii indrageasca si in final salveze din postura conceptului de “personaj ales – the one” (vezi Matrix, Last Samurai, Pocahantas, Dances with Wolves), ne putem trasa o idee destul de clara despre cum anume ar arata un “sefe” perfect.

“What’s wrong with this picture ?” Problema este ca odata vizionat in IMAX, filmul lui James Cameron face mai mult rau decat bine. Orice film de actiune, blockbuster sau “sefe” care vor succede acest Avatar, se vor zbate inutil intr-o balta trista a neputintei de a putea fi macar puse in aceeasi categorie cu Avatar.

James Cameron are un fler cand vine vorba de creativitate si originalitate, biblia sa fiind binecunoscutul factor de “wow”, omniprezent aproape in fiecare cadru al filmului. Din pacate punctul lui forte nu este dialogul, iar filmul sufera de pe urma dialogului care este siropos si uneori exagerat de penibil (vezi Titanic). Povestea filmului o fi ea simpla, dar cred ca asta a urmarit Cameron. A acordat atat de multa atentie pana la cel mai mic detaliu, incat orice gamer inrait poate confirma ca aspectul vizual al filmului este perfectiunea in starea ei pura.

Personajele sunt oameni reali si extraterestrii albastrii computerizati cu ajutorul unei noi tehnologii inventata special pentru acest film. Jake Sully este docil, maleabil si placid, dar la fel de dur si asertiv in relatiile cu “superiorii” lui. El vorbeste ca un soldat care nu are prea multa minte in cap. Replicile lui, rizibile dar si penibile, fac parte din caracterul sau, care nu se schimba nici in corpul avatarului. Sam Worthington este noul “hot action star” de la Hollywood. Meritul ii apartine, el reusind sa il joace pe Sully cu o sinceritate care este indusa spectatorului indiferent daca filmul este vazut in 2 sau 3D. Stephen Lang (col. Quarritch) este Ranger Rick cu un sange fierbinte si trigger happy, un razboinic care se drogheaza cu adrenalina razboiului si vrea doar sa arunce chestii in aer. Quarritch considera ca programul “Avatar” este stiinta madularului care nu mai are erectie. El nu vrea decat sa gaseasca o cale ca sa ii alunge pe indigeni, sau informatii despre punctele lor slabe. Pentru replicile col. Quarritch, James Cameron s-a inspirat din trecutul recent al politicii. Quarritch il citeaza si il imita magistral in gesturi si semne pe George Bush: “We will fight terror with terror”, “… and that too is a fact”.

Dupa 23 de ani de la “Aliens“, Sigourney Weaver revine alaturi de James Cameron in aceasta noua odisee spatiala, care inevitabil isi incheie primul capitol (speram in continuare la trilogie) cu o batalie finala care imbina spectacolul digital cu live-action asa cum numai talentul lui Cameron poate visa asa ceva.

Filmul lui Cameron este un epic desavarsit construit dupa modelul clasic bigger, better, longer, debarasandu-se instant de comparatie printr-un caleidoscop de momente unice cum n-ai mai vazut pana acum si compozitii incadrate ca la carte, toate taiate in tablouri foarte vizuale, colorate in viu.

Slava Domnului ca mai exista artisti la Hollywood. Artisti precum James Cameron care vin la “munca” si picteaza cu ochii inchisi, elegant si frumos toata luminiscenta si fosforescenta naturii splendide cu locatiile sale care iti lasa ochiul apa si apoi te inghite cu totul. Vrei sa ajungi pe planeta Pandora, iar multumita luiJames Cameron am calatorit cu totii acolo pret de 161 de minute. Filmul lui este o pictura rara de Monet, Van Gogh sau Renoir. Asa ceva nu se uita. Avatar si James Cameron si-au asigurat un loc de frunte in istoria cinematografiei si in memoria publicului cinefil.

what's up lovely

new is old
strange is normal
that's how i feel

part 0ne


.

culori ude

let yourself feel. from Esteban Diácono on Vimeo.

.

i live in a country

where people clik facebook pages and become FANS of
Basescu,
Geoana &
Antonescu
.

strada toamnei

azi, 1 decembrie, prima zi de iarna,
ne-am agatat de toamna care ne face cu mana,
pe strada toamnei
.

dincolo pana la primul sunet

daca intelegi ce simt
dincolo de carne si organe
ai sa ma gasesti intre
si poezia unde se naste mintea
mea, la tine

a fi si nu eram

cristi, ai tigari tati ?

asta mi a zis el

m-am gandit ce uratenie de homo eroare sapiens este
si-a gasit victima si s-a asezat langa mine imbrancind un dialog
pe care mi l-a varat pe gat
ce flegma de om
mi-e sila de el
vrea sa ma faca sa vomit, acest rezultat, produs al unui experiment
al naturii scapat de sub control
placerile lui care nu sunt mai mari
dincolo de acelasi strigat strambat pentru acelasi vesnic obosit dj
umerii ii imping bratele in aer in miscari repetate, il ajuta, inoata
in lichid si ii mananca pielea incet de prea mult stat acolo
lichidul imi usuca mintea si simturile. de ce este lipit de tricoul meu ?
il vad cum conspira impotriva propriei existente, amanetand acel sectionat
eu, pe care nici nu stie daca il are

muzica este salvatoare
.

sunt prost

sunt prost si stiu asta,
dar cand ma uit imprejur, prind curaj
.

nintendo drugs

"Jocurile video nu afecteaza copiii. Adica, daca Pacman ar fi avut un efect asupra noastra, am fi ajuns sa umblam prin camere intunecate, inghitind pilule magice si ascultand muzica electronica repetitiva."

Kristian Wilson, CEO Nintendo Inc., 1989
.

scăpat din braţele

bukowski

scăpat din braţele unei iubiri
căzut în braţele alteia

m-a salvat de la răstignire
o femeie care fumează marijuana
compune cântece şi poveşti
şi mult mai blândă decât cealaltă,
mult mult mai blândă
şi sexul cu ea e aproape la fel de bun
ba chiar mai bun.

nu e plăcut să fii pus pe cruce şi uitat acolo,
e mult mai plăcut să uiţi o iubire
infirmă
aşa cum toate iubirile
până la urmă-şi
rup câte ceva

e mult mai plăcut să faci dragoste
lângă malul mării în Del Mar
în camera 42 şi-apoi să stai în pat
să bei vin bun să pălăvrăgeşti şi
să fii mângâiat
să fumezi iarbă
să asculţi valurile

am murit de prea multe ori
aşteptând, încrezător,
într-o cameră
privind în gol, la tavanul crăpat,
aşteptând să sune telefonul,
să vină de undeva o scrisoare,
aşteptând un ciocănit în uşă, un sunet
oricât de vag,
înnebunit de-atâta aşteptare
în timp ce ea dansa cu străini în cluburi

scăpat din braţele unei iubiri
căzut în braţele alteia

nu e plăcut să mori pe cruce
e mult mai plăcut să-ţi auzi numele
şoptit în întuneric
.

500 Days of Summer review

“This is a story of boy meets girl. But you should know up front, this is not a love story.”

500 Days of Summer incepe cu un mare avertisment. Filmul nu este o poveste de dragoste, este o poveste “despre” dragoste. Genul de dragoste intoxicanta, care te decupleaza cu totul de lume si societate. Dragostea asta iti fura toate simturile, te seaca si te alieneaza complet de restul lumii, timp in care numai ea conteaza. Ajungi sa gravitezi in jurul unei singure persoane, pana in acel punct in care fiecare gest sau cuvant rostit ajungi sa il consideri fenomen astrologic.

Nu iti doresti o fata care sa te cucereasca pe tine, vrei tu sa alergi dupa ea, vrei tu sa o cuceresti, chiar daca asta inseamna sa apelezi la un volum mai ridicat la o melodie pe care i-o dedici in secret. Nu este deloc facil atunci cand fata visurilor tale, dragostea vietii tale, nu crede in dragoste. Dragostea nu este ca Mos Craciun, si in ciuda tuturor convingerilor ei, incerci sa ajungi cumva la ea, sa ii arati, sperand ca poate va intelege, poate ca inca nu stie. Chiar daca ea nu accepta etichetarea relatiei voastre, tu vrei sa fii iubitul ei, tu vrei sa fie iubita ta. Si vrei ca toata lumea sa stie asta.

Este una singura ca ea, si numai ea te poate iubi, numai ea este capabila sa te inteleaga. De aceea, o vrei doar pe ea, si nimeni alta. Daca celelalte fete nu sunt urate, ceva tot te deranjeaza la ele. Niciuna nu te poate face sa zambesti si nu te poate incalzi asa cum o face “ea”. Ea este motivul pentru care mergi pe strada si iti vine sa iei de mana niste straini sa te apuci sa canti si sa dansezi in public. Esti in extaz pentru ca esti indragostit de fata visurilor tale.

Chiar daca relatia “voastra” este sortita esecului inca de la inceputul inceputului, nu este nevoie sa ajungi in situatia in care sa iti doresti sa o uiti, pentru ca vei desconsidera deindata orice “sfat”, orice “avertisment”. Te gandesti la “voi”, si in acel vartej de amintiri si poze impreuna, se pot contura toate momentele din timpul unei relatii care este alcatuita din colaje de amintiri si emotii care nu respecta ordinea cronologica. Dragostea lui creste pe zi ce trece, hranindu-se zilnic cu acel sentiment de dragoste bulimica, care cere de fiecare data si mai mult.

Doar pentru ca intamplator o fata are cateva preferinte similare, asta nu inseamna ca ea este sufletul tau pereche. Dar tu consideri aceste preferinte mai degraba pasiuni pe care le aveti in comun, foarte rar intalnite la cineva drag. Te consideri norocos ca ai intalnit o fata ca ea si nu vrei sa accepti ca totusi ceva scartaie. Si cand nu merge, primesti alte sfaturi. Dar tu nu vrei sa o uiti, o vrei inapoi. Numai sarutul ei iti da simturile peste cap, si numai sarutul ei are un miros mai dulce decat orice alt parfum creat vreodata.

Poate ca nu soarta a fost de vina pentru despartirea voastra, poate ca a viata s-a intamplat intre timp, lasand loc coincidentei sa-si faca de cap cu sentimentele unui om, care initial a crezut ca in afara de ea nu mai exista niciuna. Dar in cele din urma, coincidenta poate fi colacul de salvare dintr-un final fericit. Dar chiar si acel final fericit este tot un final.

Asta este 500 Days of Summer.


.

de ce iti musti buza ?

nu-i asa ca e frumos sa mergi cu fata la film,
sa o rogi sa iti comande un mcpuişor,
iar tu sa te furisezi in sala cu jocuri mecanice ?

si mai frumos este atunci cand alegi un joc la intamplare
cumperi un jeton care costa 2 lei, introduci, iar jocu zice:
push 1UP ... apas si incep sa ma lupt cu maneta si butoanele

ceea ce nu stiam / vedeam ... era figura mea, imi muscam buzele
si faceam feţe feţe ... nu zicem de care ...
"de ce iti musti buza mai baiete ?" ... asta in timp ce eu, agitat
ii spargeam pe aia din bataie ...

congratulations. you are a true hero.
am terminat jocu'.
macar de-as avea succes si in alte capitole ale vietii.
cica viata e un joc ... but i suck at it ...
.

i want you more than anything in my life

some kind of secret I will share with you

i need you more than anything in my life
i want you more than anything in my life
i'll miss you more than anyone in my life
i love you more than anyone in my life


.

star wars - gangsta rap chronicles

sing sang sung me a song

.

G.I. Joe: The Rise of Cobra review

"When all else fails we don't."

Misiunea acestui "G.I. Joe: The Rise of Cobra" este sa nu dea gres. Si nu o face. Nici la box office, nici in salile de cinema, acolo unde toti americanii s-au grabit sa vada prima adaptare pe marele ecran a celor mai faimosi eroi din gradina lor. Un film ca G.I. Joe nu are cum sa dezamageasca nici macar daca s-ar chinui, pentru ca americanii idolatrizeaza si venereaza aceste persoaneje cu care multi dintre ei au copilarit.

Oficial ei nu exista. Dar atunci cand toate optiunile de aparare impotriva unei amenintari globale au fost epuizate, intervine echipa G.I. J.O.E., o unitate militara cunoscuta sub numele de Global Integrated Joint Operating Entity, o echipa pluri culturala, infiintata de guvernul american ca masura de protectie impotriva unei organizatii malefice condusa de un mare traficant de arme pe nume McCullen. In nu prea distantul viitor (peste 10 ani), facem cunostinta cu Duke (Channing Tatum) si Ripcord (Marlon Wayans). Soldati intr-o unitate speciala cu misiunea de a proteja niste focoase revolutionare incarcate cu nanobiti care "devoreaza" totul in calea lor. McCullen, inventatorul acestor focoase este ala raul. EL vrea focoasele pentru a domina lumea, pe care intentioneaza sa o conduca cu muschiul de fier si creierul unui geniu pe nume Cobra.

Rise of Cobra nu iti impune nici o regula si nu deloc pretentii. Nici macar atentie distributiva nu necesita, decat daca vrei sa prinzi toate efectele speciale. G.I. Joe este usor comparabil cu Transformersul din aceasta vara, in care vorbaria este mai multa, dar si filmul mai lung. In loc de Stephen Sommers, regizorul putea sa fie si Michael "Boom" Bay. Nu sunt multe scene in care exploziile lipsesc de pe marele ecran. Si sincer sa fiu nu gasesc nici un motiv pentru care ele ar lipsi. Este genul de film cu supereroi, dar in loc de masti si pelerine, ei poarta uniforme militare si sunt (aproape) americani.

Scenariul este setat pe "shoot to kill" si "destroy". Are un singur scop si o singura directie, la fel ca rachetele ghidate sa isi distruga tintele. Filmul nu cauta sa iti arunce in aer neuronii, ci mai degraba sa injecteze in retina pana la supradoza adrenalina, umor, explozii, si efecte cgi garla. Asadar, filmul se inarmeaza cu un arsenal ultra avansat din punct de vedere tehnologic, dar povestea si dialogurile sunt imprumutate la propriu din desenele animate, intr-un film montat parca cu 300 la ora.

Rise of Cobra este subtitlul acestei prime parti (a doua deja asteapta sa dea buzna pe marele ecrane in viitorul departat, avand in vedere ca deja a intrat la asamblare in "hambarul" de la Hollywood. Asta nu inseamna decat ca filmul incearca sa explice acele traditionale care, cum, cine si de ce-uri. Cine este acest Cobra si cum ajunge el inamicul de moarte al eroilor Joe. Pentru asta scenaristii nu au avut mult de lucru. Un simplu episod din desenele animate de la Hasbro este suficient pentru a oferi destul material pentru un film de "origini". Avem baze secrete, avioane si elicoptere ultra avansate, arme inteligente, actiune pe masura si pe alocuri flashback-uri aruncate la intamplare. Aflam cateceva despre aproape fiecare personaj in parte.

Acesti best of the best, Breaker, Scarlett, Heavy Duty, Duke si Ripcord se afla sub comanda generalului Hawk (Dennis Quaid). Si ar mai fi si Snake Eyes (Ray Park), pe care il stiti prea bine din Star Wars, din rolul lui Darth Maul. Povestea lui este una mai speciala. Fratele sau vitreg, Storm Shadow i-a ucis maestrul in urma caruia a depus un juramant de tacere. In timp ce toti ceilalti soldati au nevoie de arme sofisticate, costume de protectie si nave care mai de care futuristice, arsenalul acestui silentios ninja consta intr-o sabie si un pistol. Pe departe cel mai reusit personaj din film, actiunile lui Snake Eyes vorbesc de la sine. Dupa ce intra in lupta, restul e tacere. In timp ce fratele sau si ceilalti dau din gura, Snake Eyes tace si face.

"G.I. Joe: The Rise of Cobra" respecta traditia si nu incalca regulile. Isi duce misiunea la capat, lumea este salvata, Comandantul Cobra si baietii lui rai sunt putin zgariati, inchisi bine de tot in asteptarea episodului urmator.

doiunutrei

2 luni
1 saptamana
3 zile
.

umbrele de pe tavan s-au transformat in ploaie

după ţipătele acelea
veneau nişte săruturi
ca o ploaie torenţială
după tunete

apa dispărea în glastre
spre alte ţărâmuri

ne făcusem din buze
plase de peşte
şi ne căutam peştişorul auriu
pe trupuri

auzeam în noapte cum cineva
ciopleşte
îmi ziceai mereu
că se lucrează încă la
poarta sărutului

şi îţi adunai palma de pe chipul meu

palma în care
femeia aia în vârstă
îţi ghicise ceva

te durea cuiul
în care
poza noastră de nuntă
nu va sta niciodată

District 9 review - film blog

“When dealing with aliens, try to be polite, but firm. And always remember that a smile is cheaper than a bullet..."

Cand vine vorba de District 9, pana si cei mai mari anticinematografici o sa plece capul in fata filmului eveniment al anului 2009. Prezenta termenului "eveniment" este justificata aici prin ceea ce este cu adevarat District 9. Adica genul de revelatie cinematografica, o intalnire de gradul 3 cu sf-ul acela de mult ravnit si totusi pierdut, ratacit prin marile studiouri care arunca cu bani si bugete imense in speranta de a da lovitura.

Cel care a dat lovitura este de fapt Peter Jackson, producatorul acestei inspirate miscari revolutionare pe piata filmelor stiintifico-fantastice din ultima vreme. La carma acestui proiect este regizorul Neill Blomkamp, care face din District 9 o continuare fidela la scurtmetrajul sau din 2005, Alive in Joburg.



District 9 continua povestea primului contact al omenirii cu o rasa extraterestra. Acum vreo 20 de ani, o nava extraterestra a aparut pe cerul senin de deasupra orasului Johanesburg din Africa de Sud. Nava a ramas acolo, plutind deasupra orasului, innecata in tacere si fara prea mult zgomot. In lipsa unui conducator, rasa de insectoide s-a refugiat pe planeta noastra din cauza unor probleme de ordin tehnic la nava lor spatiala. Captivi pe o planeta departe de "casa" lor, acestia sunt intampinati cu frica initial, dar in scurt timp, natura umana isi arata inca odata adevarata fata si ii invita pe noii lor musafiri intr-un mediu foarte ostil. De amintit ca acesti "ET" nu vor decat sa plece acasa.

Sa nu credeti cumva ca acest subiect este unul tocmai nou. Calcand pe urmele genului de filme cu "farfurii zburatoare", District 9 nu este cu nimic mai diferit de povestea clasica a "monstrilor" veniti din spatiu sa ne invadeze. Numai ca Neill Blomkamp intoarce foaia si ne arata si partea goala a paharului. Si astfel, in District 9 rasa umana este personajul negativ. Istoria a demonstrat in repetate randuri cum ne purtam unul cu altul, tocmai de aceea Neill Blomkamp merge pe aceasta premisa si ne arata cum am reactiona fiecare dintre noi daca am fi nevoiti sa gazduim pe o bucata de pamant, o rasa extraterestra. Sub pretextul acomodarii, guvernele cauta sa exploateze aceasta rasa, sa obtina informatii despre tehnologia militara si armele care le au la dispozitie acesti noi vecini. Districtul 9 ascunde numeroase secrete, printre care si tehnologie avansata, asa cum sunt de parere cei care au interese ascunse.

Plasati in locul care ofera titlul acestui film, districtul arata mai degraba a lagar de concentrare, decat a comunitate de refugiati. Poporul sud african nu este deloc multumit de acest aspect, ei considerand ca aceasta noua "minoritate" face mai mult rau decat bine. Prostitutia interrasiala, bugetele alocate pentru intretinerea acestui district, traficul de arme si substantele interzise ofera celor de la MNU (organizatie guvernamentala responsabila de acest district) motive suficiente pentru a-i reloca pe acesti oaspeti nepoftiti.

Pana in acest punct stilul documentarist si interminabilele reportaje tv intercalate cu povestea filmului tind sa oboseasca putin prin fluxul mare de informatii redate cu ajutorul unor interviuri in care cativa "alesi" judeca, critica si povestesc prea mult si prea repede cele intamplate.

Cel responsabil cu evacuarea extraterestrilor este Wikus van der Merwe (Sharlto Copley), un impingator de creioane, cum zic americanii, functionar in cadrul companiei MNU, condusa chiar de socrul lui. Personajul lui Wikus este un stangaci in toata regula, genul de "om la locul lui", care incearca inutil sa impuna si sa simuleze autoritatea. Neill Blomkamp, s-a gandit bine cand l-a ales pe Sharlto Copley (nascut si crescut in Africa de Sud) pentru rolul lui Wikus, care reflecta imaginea omenirii in viziunea regizorului. Wikus face prostia de a pune mana unde nu ii fierbe oala si se trezeste infestat cu combustibilul lichid necesar extraterestrilor pentru a pleca de pe planeta noastra.

In acest punct, atat filmul cat si personajul principal sufera transformari. Lui Wikus ii creste o mana de insectoid, in timp ce filmul devine acea poveste de prietenie intergalactica, intre Wikus si un extraterestru pe nume Christopher. Toate astea pe fondul unei actiuni in care violenta si efectele speciale impecabile sunt cusute cu ata neagra. Creaturile extraterestre sunt realizate in asa fel incat sa iti intoarca stomacul, sa trezeasca dezgustul si repulsia, dar in cele din urma omenirea se dovedeste a fi mult mai scarboasa decat toti extraterestrii laolalta.

Finalul la District 9 este deschis, lasand loc unui inevitabil District 10, dar lovitura de gratie consta in lectia morala invatata din ultimele cadre. Poate ca trebuie sa ne alienam complet ca sa invatam inca odata ce inseamna cu adevarat sa fim oameni.

limba romana

pe langa clasica expresie amintita acum ceva postari
am mai gasit alte doo expresii brici:

"eee asta-i buna!"

"de zici ce-i aia"

minunata, limba ce-o vorbim
.

you love his sneezes more than anyone else's kisses

It always fascinated me how people go from loving you madly to nothing at all, nothing. It hurts so much. When I feel someone is going to leave me, I have a tendency to break up first before I get to hear the whole thing. Here it is. One more, one less. Another wasted love story. I really love this one. When I think that its over, that I'll never see him again like this... well yes, I'll bump into him, we'll meet our new boyfriend and girlfriend, act as if we had never been together, then we'll slowly think of each other less and less until we forget each other completely. Almost. Always the same for me. Break up, break down. Drunk up, fool around. Meet one guy, then another, fuck around. Forget the one and only. Then after a few months of total emptiness start again to look for true love, desperately look everywhere and after two years of loneliness meet a new love and swear it is the one, until that one is gone as well. There's a moment in life where you can't recover any more from another break-up. And even if this person bugs you sixty percent of the time, well you still can’t live without him. And even if he wakes you up every day by sneezing right in your face, well you love his sneezes more than anyone else's kisses.
.

IN THE LOOP review

the MUST SEE film OF THE YEAR

“Go fuck yourself Frodo!”

Hollywood niciodata nu joaca corect. Promovarea filmelor are ca obiectiv multa cantitate si ca de obicei, calitate putina si la urma, daca mai e loc. Inversiunea este mai mult decat necesara in cazul de fata. Avem trailere si prezentari de filme care nu fac mare dreptate produsului final. O victima a acestei neglijente este si “In the Loop“, care nu se lauda cu cine stie ce in cele 2-3 minute din trailer. Asta pana cand incepe filmul.

Englezii au o vorba “The pen is mightier than the sword”, vorba care s-ar traduce: “Condeiul este mai ascutit ca sabia”. Replica aplicabila filmului “In the Loop”, care se poate spune ca este unul dintre cele mai violente filme ale anului. Exploziile, cursele infernale si duelurile epice si legendare pe varful de munte in bataia soarelui care apune sunt inlocuite cu dialoguri de o vulgaritate impresionant de inventiva si originala, in tandem cu duelurile verbale inmuiate in otrava letala. Toate astea nu fac decat sa aduca un omagiu gramaticii “colorate” a limbii engleze.

Adevaratul circ din film este declansat de catre un ministru papa-lapte, foarte asemanator in atitudine, comportament si pregatire cu ai nostrii dragi din Romania. Simon Foster (Tom Hollander) declara ca razboiul din Irak este imprevizibil. Incercand sa rectifice gafa, din lac in put, ministrul declara ca Anglia trebuie sa fie pregatita sa escaladeze muntele “conflictului”. Inteligenta pe care acesta o falsifica este mediocra, el devenind astfel cauza principala a unui razboi al declaratiilor intre purtatori de cuvant, diplomati, generali, senatori si chiar si asistenti de ministrii din ambele tabere.

Chiar daca razboiul este un subiect foarte sensibil, cei care au colaborat la seria BBC, “The Thick of It”, considera ca o asemenea oportunitate nu trebuie menajata, ba chiar impinsa sa treaca prin “defileul dracilor”. Dupa un lung sir de suturi diabloic de sarcastice, scenariul iese la inaintare cu tot arsenalul din dotare. “In the Loop” este o satira politica care face haz de necaz. Sau mai bine zis, ia la misto o campanie de promovare a unui razboi iminent care ii implica atat pe englezi cat si pe americani.

Cele doua camere de filmat, una in Statele Unite, a doua in Anglia, ofera doua puncte de vedere in ansamblu, in care birocratia iese la iveala si isi arata adevarata fata. Fiecare scena te invita in culisele scenei politice, portretizand o intamplare aparent fictiva, amuzanta, rizibila, dar foarte trista si pe alocuri mult prea adevarata.

Accentul ascutit al “condeiului” cade pe Maclom Tucker (Peter Capaldi), o tornada cumplita de urlete, tipete si injuraturi, singurul care face fata si are “cohones” destul de mari cat sa se ia in gura cu generalul Foster (James Gandolfini), un Tony Soprano cu un aspect de Fred Flinstone, in starie de general baban la Washington. Duelul lor va provoca febra musculara abdominala.

Paralela este inevitabila. “In the Loop” nu este original. Se inspira, dar nu copiaza. Discursul motivational de la inceputul din “Full Metal Jacket”, nu face decat sa reflecte intr-un fel mizeria din acest film, care calca pe urma unor filme precum “Wag the Dog”, “Dr. Strangelove” si binecunoscutul “M.A.S.H.”.

Daca va plac injuraturile efervescente si spumoase, rostite cu pofta si patos, atunci “In the Loop” va necesita cel putin doua vizionari. Numai asa se vor putea cataloga si gusta toate injuraturile in parte.

deja lipsesti

probabil ca si eu as ridica o spranceana,
dar azi am revazut trailerul la dr. parnassus
si mi-am dat seama cat imi va lipsi ...

ecranul nu va mai fi la fel de mare fara h

"nothing is permanent, not even death."


.

rime

Stai la Dacia ?
Pana*
As vrea sa zbor deasupra casei mele
sper sa mi creasca aripi
Sub piele
.

si nu ma satur

respiratiile noastre umede,
mirosul sarutului nostru,
are un gust de, inca
si nu ma satur
.

and i quote

he: men are prideful creatures
she: do you believe in God ?
he: wow, that doesn't come up too often around here.
she: yeah, you see someone you love in pain you start to wonder ...
he: i believe in love. i think that love is very transferable ... i mean transformable.
he: i think that love makes things transform together.
she: i'm majorly high right now!
he: oh shit, yeah ... me too.
.

nerecomandat minorilor

warning:
this video contains explicit flashing lights



.

begone dull care bonus track

Work (Prins Thomas Remix) - Junior Boys
.

inainte

in noaptea aceea eram undeva unde nu trebuia sa fiu.
am ajuns pe plaja. si am facut tot posibilul sa ma strecor.
sa fug, sa ma ascund, sa merg fara directie.
abea atunci am realizat ca de fapt eram intr-un loc gresit
si faceam ceva la fel de gresit.

ti-am scris fara speranta:

"plaja are gust de lamaie.
norii nu stau locului. e frig.
putinii oameni care sunt la ora asta ,
sunt bulversati de ochelarii mei mov.
raman pe plaja"

, ai venit
.

digital romance

nu cred ca am mai zambit pana acum la un astfel de serviciu telefonic.

insanely cute sms # 1:

Legatura cu numarul tau pereche Vodafone a fost creata. Activeaza cele mai bune oferte pentru voi doi prin apel gratuit la *147#.

insanely cute sms # 2:

Tu si numarul pereche Vodafone ati primit fiecare cate 50 de minute gratuite, sa le vorbiti intre voi. La reincarcarea de minim 4 Euro, primiti din nou minutele.

:)
.

youth is the problem

his point is the best.
youth is stupid.

"everyone wants to be young forever...
but that is against the laws of the universe."


.

lui haruki murakami ii place Star Wars

"ceva de aici ma ducea cu gandul la orasul spatial din Razboiul Stelelor"

"doi barbati de varsta mijlocie beau whiskey la o masa mai retrasa si susoteau de zor. nu auzeam ce isi spuneau, dar pareau sa discute ceva foarte important. poate ca puneau la cale asasinarea lui Darth Vader."
.

singur

haruki murakami:

"intr-o zi cand m-am intors de la o intalnire de afaceri, am gasit o vedere in cutia de scrisori. era o poza cu un astronaut care pasea pe luna. numele expeditorului nu era scris, dar am inteles dintr-o privire de la cine venea. scrisese ea. "

"am tinut foarte mult la ea si sentimentele mele au ramas neschimbate chiar si acum, cand ea nu mai este. ma credea venit de pe luna sau cam asa ceva. cand te intorci pe luna ? - m-a intrebat ea o data. stateam pe pat imbratisati, goi, ea impungandu-ma usor cu sanii intr-o parte. vorbeam adeseori asa pana la rasaritul soarelui."

"nu eram trist. clar, responsabilitatea era a mea. faptul ca ea ma parasise era cat se poate de natural si eu stiusem asta de la bun inceput. o stiuse si ea, o stiusem si eu. insa noi speram sa se intample un miracol. sa apara ceva, orice, care sa aduca o schimbare fundamentala. dar desigur, asta nu s-a intamplat. si ea a plecat. cand ea n-a mai fost langa mine, m-am simtit singur, dar era o singuratate de care mai suferisem si alta data, asa ca stiam cum s-o fac sa treaca mai usor."

"era februarie. ea statea in dreptul ferestrei si scotea aburi pe gura. in acel moment a parut sa-si dea seama ca era frig. s-a intors repede in pat si am luat-o in brate. pijamaua ii era inghetata. si-a lipit nasul rece de gatul meu.
- tin mult la tine, imi spuse."

"singuratatea mea nu era totusi o inchipuire. eu nu eram legat de nimeni. eterna mea problema. acum incercam sa ma regasesc pe mine insumi, dar ramaneam in continuare singur...
oare cand am iubit ultima oara pe cineva ? cu foarte mult timp in urma. candva intre doua glaciatiuni, cu multa, multa vreme in urma. intr-un trecut preistoric, cum ar fi jurasicul."
.

pe "teren", la plimbare

nu stiu daca am redus eu din viteza si am inceput sa merg cu a intaia sau daca sunt prea relaxat in ultima vreme, dar cert este ca ma trezesc zapacit si placat de prezenta unor oameni. de toate varstele. incepem cu inceputul ? nu.

sarcina de lucru la munca. "fugi pana'n oras. du hartia. ia numar. prajituri. treci pe dincolo. inapoi la bureau" ... un "da sa traiti in sictir" as fi aruncat, dar am si indivizi care se prind cand ii iau pe partea cealalta.

in masina am nimerit cu o tanti care credea ca a descifrat misterul vietii. lectia ei de viata am simtit cum da cu piciorul in usa timpanului, dupa care a ajuns si imi "mangaie" creierul pana am atins acea stare de mecca acalmie somnoroasa si prea puturoasa pentru a mai sta in fund, pe scaun, in pozitia de vertical. cascatul a fost primul simptom care nu a intarziat sa se manifeste violent si repetitiv.

dupa ce a scapat cateva cuvinte urate, si-a pus mana la gura. nu pentru ca ii putea gura, sau incerca sa acopere firele de par zbarlite pe barbie, mustata sau chiar obraz, ci pentru ca dansa se rusinase la constientizarea lejeritatii cu care a crezut ca poate sa mi se adreseze. a fost prima intalnire "amoroasa" cu o durere de cap malefica care incepea deja sa comploteze si sa atenteze la karma unei zile care se anunta la fel de calduroasa ca cea de acum cateva zile.

i-am multumit pentru ca m-a plimbat prin oras si m-a dus unde am avut nevoie sa ajung. un telefon salvator m-a smuls si mai repede din masina care nu mai ajungea odata la sediu.

dam inapoi din telecomanda. cu 2 zile in urma, am ales si am acceptat de buna voie si nesilit de nimeni, sa ies in oras, la plimbare, in parc, cu o prietena. eram de fapt 3. ea tacea mai mult, pierduta in gandurile ei, dar eu trebuia sa fac fata, sa incerc sa fac cumva sa desenez o bula in care prietenia, amicitia si starea de bine sa fie udata si atent ingrijita sa creasca cat mai frumos. din pacate, rezultatul a fost un dezastru total.

daca initial am crezut ca starile mele, frustrarile si nervii mei au atins cote maxime, atunci poate ca ar trebui sa faceti cunostinta cu aceasta fata care vede totul drapat in haine de inmormantare. pana si cioran ar fi invidios daca ar auzi ce viziune are omul asta asupra lumii. absolut totul o irita vizibil pana in acel punct in care se foloseste de "bai ... dar chiar nu am efectiv nici un chef sa ...". din acest punct libera interpretare va sta la indemana. cert este ca am aseleneizat cu fundurile pe o piatra ciobita de pe marginea lacului unde am crezut ca voi gasi in sfarsit serenitatea unei zile care astepta sa fie crapata in doua de mirosul noptii, care aducea odata cu ea un mult asteptat si meritat vant racoros.

nu stiam cum sa fac sa ma izolez fonic de problemele acestui personaj inspirat dintr-o drama cu lama pe vene, un om care isi canaliza toata furia si stresul acumulat din diverse motive in ceea ce ar fi trebuit sa fie un "good 'ol time". nu regret. pana la urma asa se nasc prieteniile. dar uneori, ce-i mult strica si se impute.
.

Tron Legacy theme song

daft punk is suffice to say

Tron Legacy Theme by tuxboard

.

ode to boy

in awe of despair


Yazoo - Ode to Boy
Asculta mai multe audio Muzica
.

in tot si in toate

.

The Hangover review

full review here

“He’s still got it …”

Replica mai sus ingrosata arata cu degetul spre Mike Tyson. El inca mai poate sa dea cu pumnul. Il “mangaie” usor pe Alan (Zach Galifianakis) care se trezeste de parca ar fi pe alta planeta. Dar aceeasi replica i se poate aplica si regizorului Todd Phillips. Dupa Road Trip (titlu urlat de Alan in drum spre Vegas) si Old School (continuarea sta momentan pe “veceu”, inspiratia este pe teava), Todd Phillips revine in prim plan cu “The Hangover“.

Ca sa ne asigure ca nu suntem pe cale sa vedem orice fel de comedie, Todd Phillips isi face personal aparitia inca de la inceputul filmului. Cameo-ul lui este unul aparte. Sta in genunchi in lift si saruta romantic o blonda care sta in fata lui in picioare. Se ridica, se sterge la gura si coboara din lift. El preda stafeta celor 4 prieteni sositi in Vegas pentru o noapte de distractii inamice simtului de raspundere.

Subiectul filmului este la fel de penal ca intreg filmul. Petrecere de burlaci in Las Vegas. Ceva mai cliseic de atata nu cred ca s-a mai pomenit pana in prezent. Un mare “dar” urmeaza. Dar regizorul stie el ce stie si nu ne lasa sa cadem victime capcanei pline de clisee care a impanzit intreg Hollywood-ul. Deci 4 indivizi pleaca spre Vegas pentru o petrecere a burlacilor data pentru Doug (Justin Bartha), cu 2 zile inainte de a se lega la cap fara sa-l doara.

“Some people just can’t handle Vegas!”. Si pe buna dreptate. Filmul care promite sa rupa gura targului cu o petrecere de vis, este foarte zgarcit. Filmul incepe cu finalul. Problema serioasa. Ginerica a disparut. De parca ar fi un set de chei. Dupa o noapte plina de peripetii la care nu suntem martori, camera luxurioasa de la Caesar’s Palace, acolo unde Alan suspecteaza ca Caesar nu a stat niciodata, arata de parca ar fi fost transformat intr-u un front pentru cel de-al treilea razboi mondial. Fotoliu inca arde, o gaina isi face nevoile pe bar, televizorul e facut praf, in dulap un bebelus plange, iar in baie un tigru se odihneste in liniste si pace. Prezenta se striga dupa catalog. Doug este absent nemotivat. Mahmureala isi lasa o amprenta apasata pe cei 3 care pornesc in cautarea lui Doug.

read the rest here

State of Play review

full review here

“Good reporters don’t have friends, they have sources”

State of Play este genul ala de film cu multa “vorbarie”. Nu avem parte de foarte multa actiune, dar logoreea verbala este primita cu bratele deschise la ea acasa, mai ales intr-un film cu si despre jurnalisti.

Filmul State of Play este bazat pe un mini serial de televiziune de la BBC, care arunca in ring politica, jurnalismul, conceptul de prietenie si conspiratiile, lasandu-le sa se ia la pumni si picioare, in speranta ca ceva ceva tot o iesi. Si iese ceva.

Povestea este mai mult incalcita decat impletita, multe din personaje imbracand haine drapate in negru. Toti sunt suspectati de ceva anume, in timp ce adevarul defileaza gol pusca prin fata noastra, dar micile trucuri scenaristice ne distrag atentia de la ceea ce de fapt se intampla. Tocmai din acest motiv am avut senzatia ca am nevoie de carnetel si pix sa notez toate detaliile, ca sa inteleg de fapt ce se intampla. Conducta de informatii se sparge, valul ne loveste, ne trece peste cap si in curand trebuie sa ne ridicam in picioare. S-au aprins luminile, iar ceasul indica ca au trecut deja 2 ore.

read the rest here

Drag Me To hell review

full review here

“Soon it will be you who will come beging to me”

Nici nu mai tin minte de cate ori m-am tot rugat ca marele Sam Raimi sa revina odata la genul horror care l-a lansat initial. Alte cuvinte nu am pentru acest regizor. Chiar daca Spider-Man nu este tocmai punctele lui forte, ba chiar calcaiul lui Ahile, Drag Me To Hell va satisface intr-un mare fel.

Inainte sa revina in scaunul , la marea sa dragoste, Raimi a produs 30 Days and 30 Nights, film care nu a facut decat sa ii faca cu ochiul lui Sam Raimi sa bage in marsalier sa dea cu spatele pana parcheaza in dreptul genului pe care practic – tehnic el l-a inventat cu Evil Dead din 1981 si cele doua continuari Evil Dead 2 si Evil Dead 3: Army of Darkness. La 2 minute de la lansare toate filmele au fost ridicate pe umeri la rang de cult-clasice.

“Blestemata” franciza Spider-Man nu a facut decat sa ii puna bete in roate. Cu chiu cu vai, s-a intors si poate ca rabdarea a fost amara, dar fructele ei sunt dulci. Binenteles, acum depinde si de voi. Va avertizez! Drag Me To Hell nu este un film pentru oricine. Sam Raimi a reusit sa faca si tigaile din bucatarie infricosatoare.

read the rest here

Tron Legacy - Conceptual Teaser Trailer

.

componente

viata e formata din daca, poate, niciodata, maine, altadata, acelasi, taci, nu vrei, nu poti... si altele...
si din o sa
si din lasa
.

11 minute ude

am stat 11 minute intr-o ploaie de vara,
cu soare si picaturi mari.
au trecut 11 ani de la primul sarut in ploaie.
acum au trecut 16 ore.
ne-am udat ciuciulete.

ciuciulete, (1) ciuciuleți, s.m. 1. Ciupercă comestibilă cu pălăria zbârcită, gălbuie sau brună-roșcată, cu piciorul cilindric, alb și gol în interior (Morchella esculenta). 2. (Adverbial, în expr.) A (se) face (sau a fi ud) ciuciulete = a (se) uda (sau a fi ud) până la piele. – Cf. c i u c i u l i.
.

in ritm iambic

am fost in parc la plimbare. de fapt alergam dupa nori. speram cumva sa ne prinda ploaia pe plaja, sa facem poze, sa ne udam. pana am ajuns acolo soarele era deja dusman. eu blugi, ea maneci lungi. el era enervant de dogoritor. am dat cale intoarsa. echipati eram poate pentru parc. asa ca am luat-o la dreapta.

intr-o gradina am gasit un arbore care nu era asa de chinuit de varul aplicat inainte de sarbatorile de pasti. sau cel putin asta este impresia mea. esarfa ei a imbracat rolul de patura de stat pe jos. am incercat sa nu ma sprijin prea mult de copac, dar pana la urma nu mi-a mai pasat. ea a scos necuvintele lui nichita si am inceput sa citim amandoi, pe rand, cu voce tare, poezii care mai de care. unele erau reusite, altele inabusite. altele incercau sa fie misterioase. tiparul era cald si consolator.

pe carte s-a ivit un gandac foarte ciudat. era incredibil de mic. microscopic pe langa o furnica. avea o culoare verde fosforescenta. l-am chinuit si l-am tot intors din drumul lui. ea vroia sa il ia acasa sa il aiba ca gandac de companie. vroia sa il hraneasca cu iarba. era asa mic incat inca ma intreb daca avea sistem digestiv. pentru el unghia era un colossus, un zeu suparat care il impiedica sa ajunga acolo unde vroia sa ajunga. l-am intrebat ce a inteles el de la viata ? dar nu mi-a raspuns.

am vazut un melc lipit de copac.

ne-am ridicat, iar ea a vrut sa o iau in spate. am facut 3-4 pasi. am glumit ca e grasa. dar nu era deloc. am lasat-o jos si am luat-o inca odata. ca pe o mireasa. nu era nici un prag. am vrut sa o sarut. parul ei ma chema si mai mult, dar nu am avut curaj. am lasat-o jos. apoi ea a omorat un gandac mic de tot, dar mai mare ca cel pe care vroia sa-l ia acasa. bobarbacul pe care i l-a aplicat, l-a transformat intr-o pasta portocalie ce inca poate fi vazuta pe blugii mei. acum o alint: "criminalooo!" de fiecare data cand o alint are loc un schimb automat de zambete mitraliate :)

.

everybody was dancing

in deschidere la junior boys, au cantat baietii astia
cu muzica deprimanta ... pentru unii
expiram niste 02 via "pfff"


.

pe terasa la mnac ...

we were rolling chestionabil joint cu numarul 3 la activ
primul meu "join(t) in" ... pozele care urmeaza sunt doar un pictorial teaser la ceea ce de fapt a fost acolo ... terasa este magnifica, privelistea ... se poate observa mai jos.
le click pour agrandir este indisponibil ... pozele sunt ciugulite de pe site-uri

speram, asteptam un monici live @ mnac ... pentru ca se cere de mult ...

humanity ... what a joke!

in afara de faptul ca poza de mai jos spune cam totu',
mi-am mai adus aminte de un banc relativ sec:

mercur cu venus se uita la pamant:

venus: ce faci bah ? care-i treaba ?
pamantu: bah nu prea bine. mi-au iesit niste chestii. oameni.
mercur: stai bah calm. o sa treaca. am avut si noi.

in the papers

in adevarul
cu expo my p0int exactly
.

end of DAY

tara arde,
mama face dulceata.
pula mea...
.

cutting the knife

nici laptele cu cacao nu am apucat sa-l savurez la trezirea din somn
am primit acest cadeau de la o fata care a lipit un post it pe piesa:

"inviorarea, hai"

mult adevar, e cald. am luat foc. de la melodie:





cu versurile mai greu, dar ne-am descurcat pana la urma:

I heard a puff, I heard a blow
I felt the ground, I felt the snow
I thought of linen and old lace
I never really saw his face
I heard a grunt, I heard a moan
I felt the sun, I saw the moon
I saw the northern light above
And the eclipse of the sun
I am a breath, I am a wish
I am a rocket, And a fish
I felt his measures and his weight
My own body as a scale
You heard a whisper in my ear
You are not here, you are not there
I saw the northern light above
The eclipse of the sun
My feet was hurt, my knees were sore
And I wondered why he burned
And I wondered why he burned

I heard a puff, I heard a blow
I felt the ground, I felt the snow
I thought of linen and of lace
I never really saw his face
I heard a grunt, I heard a moan
I felt the sun, I saw the moon
I saw the northern light above
And the eclipse of the sun
I am a breath, I am a wish
I am a rocket, And a fish
I felt his measures and his weight
My own body as a scale
You heard a whisper in my ear
You are not here, you are not there
So in love that I could die
The eclipse of the sun
My feet was hurt, my knees were sore
And I wondered why it burned
And I wondered why it burned

Then I had to climb down
I went up to see the sun rise
And then I had to climb back up again
I had to be there to see the sun rise
For the air that you sent to guide me
Had a tonne of elephant grey
We were all there in the morning
We were there and we wanted to stay
Then I had to climb down
I went up to see the sun rise
And then I had to climb back up again
I had to be there to see the sun rise
For the air that you sent to guide me
Had a tonne of elephant grey
We were all there in the morning
We were there and we wanted to stay
.

lumea mea, lumea ta

pentru ca tot pregatesc expozitia pe tema mai sus mentionata ...
voi aminti un dialog foarte dragut de aseara:

ea: lumea ta e plina de virgule , , ,
eu: pai asa cum se cade
ea: a mea cred ca e plina de slashuri // // //
ea: sau puncte puncte ... ... ...

:)
.

holograms are actually old news

poate apasam si ne jucam cu clickurile si in alte domenii decat emoticoane la yahoo sau hi5
poate mai si citim articole mai vechi, care ne informau de multa vreme despre holograme.
existau de prin 70 ... dar po-puli-mea ... se misca mai incet:



maine poimaine incep sa auda si ei de apa sarata folosita pe post de combustibil
se cere un pfff
.