singur

haruki murakami:

"intr-o zi cand m-am intors de la o intalnire de afaceri, am gasit o vedere in cutia de scrisori. era o poza cu un astronaut care pasea pe luna. numele expeditorului nu era scris, dar am inteles dintr-o privire de la cine venea. scrisese ea. "

"am tinut foarte mult la ea si sentimentele mele au ramas neschimbate chiar si acum, cand ea nu mai este. ma credea venit de pe luna sau cam asa ceva. cand te intorci pe luna ? - m-a intrebat ea o data. stateam pe pat imbratisati, goi, ea impungandu-ma usor cu sanii intr-o parte. vorbeam adeseori asa pana la rasaritul soarelui."

"nu eram trist. clar, responsabilitatea era a mea. faptul ca ea ma parasise era cat se poate de natural si eu stiusem asta de la bun inceput. o stiuse si ea, o stiusem si eu. insa noi speram sa se intample un miracol. sa apara ceva, orice, care sa aduca o schimbare fundamentala. dar desigur, asta nu s-a intamplat. si ea a plecat. cand ea n-a mai fost langa mine, m-am simtit singur, dar era o singuratate de care mai suferisem si alta data, asa ca stiam cum s-o fac sa treaca mai usor."

"era februarie. ea statea in dreptul ferestrei si scotea aburi pe gura. in acel moment a parut sa-si dea seama ca era frig. s-a intors repede in pat si am luat-o in brate. pijamaua ii era inghetata. si-a lipit nasul rece de gatul meu.
- tin mult la tine, imi spuse."

"singuratatea mea nu era totusi o inchipuire. eu nu eram legat de nimeni. eterna mea problema. acum incercam sa ma regasesc pe mine insumi, dar ramaneam in continuare singur...
oare cand am iubit ultima oara pe cineva ? cu foarte mult timp in urma. candva intre doua glaciatiuni, cu multa, multa vreme in urma. intr-un trecut preistoric, cum ar fi jurasicul."
.