sing sang sung me a song

.

G.I. Joe: The Rise of Cobra review

"When all else fails we don't."

Misiunea acestui "G.I. Joe: The Rise of Cobra" este sa nu dea gres. Si nu o face. Nici la box office, nici in salile de cinema, acolo unde toti americanii s-au grabit sa vada prima adaptare pe marele ecran a celor mai faimosi eroi din gradina lor. Un film ca G.I. Joe nu are cum sa dezamageasca nici macar daca s-ar chinui, pentru ca americanii idolatrizeaza si venereaza aceste persoaneje cu care multi dintre ei au copilarit.

Oficial ei nu exista. Dar atunci cand toate optiunile de aparare impotriva unei amenintari globale au fost epuizate, intervine echipa G.I. J.O.E., o unitate militara cunoscuta sub numele de Global Integrated Joint Operating Entity, o echipa pluri culturala, infiintata de guvernul american ca masura de protectie impotriva unei organizatii malefice condusa de un mare traficant de arme pe nume McCullen. In nu prea distantul viitor (peste 10 ani), facem cunostinta cu Duke (Channing Tatum) si Ripcord (Marlon Wayans). Soldati intr-o unitate speciala cu misiunea de a proteja niste focoase revolutionare incarcate cu nanobiti care "devoreaza" totul in calea lor. McCullen, inventatorul acestor focoase este ala raul. EL vrea focoasele pentru a domina lumea, pe care intentioneaza sa o conduca cu muschiul de fier si creierul unui geniu pe nume Cobra.

Rise of Cobra nu iti impune nici o regula si nu deloc pretentii. Nici macar atentie distributiva nu necesita, decat daca vrei sa prinzi toate efectele speciale. G.I. Joe este usor comparabil cu Transformersul din aceasta vara, in care vorbaria este mai multa, dar si filmul mai lung. In loc de Stephen Sommers, regizorul putea sa fie si Michael "Boom" Bay. Nu sunt multe scene in care exploziile lipsesc de pe marele ecran. Si sincer sa fiu nu gasesc nici un motiv pentru care ele ar lipsi. Este genul de film cu supereroi, dar in loc de masti si pelerine, ei poarta uniforme militare si sunt (aproape) americani.

Scenariul este setat pe "shoot to kill" si "destroy". Are un singur scop si o singura directie, la fel ca rachetele ghidate sa isi distruga tintele. Filmul nu cauta sa iti arunce in aer neuronii, ci mai degraba sa injecteze in retina pana la supradoza adrenalina, umor, explozii, si efecte cgi garla. Asadar, filmul se inarmeaza cu un arsenal ultra avansat din punct de vedere tehnologic, dar povestea si dialogurile sunt imprumutate la propriu din desenele animate, intr-un film montat parca cu 300 la ora.

Rise of Cobra este subtitlul acestei prime parti (a doua deja asteapta sa dea buzna pe marele ecrane in viitorul departat, avand in vedere ca deja a intrat la asamblare in "hambarul" de la Hollywood. Asta nu inseamna decat ca filmul incearca sa explice acele traditionale care, cum, cine si de ce-uri. Cine este acest Cobra si cum ajunge el inamicul de moarte al eroilor Joe. Pentru asta scenaristii nu au avut mult de lucru. Un simplu episod din desenele animate de la Hasbro este suficient pentru a oferi destul material pentru un film de "origini". Avem baze secrete, avioane si elicoptere ultra avansate, arme inteligente, actiune pe masura si pe alocuri flashback-uri aruncate la intamplare. Aflam cateceva despre aproape fiecare personaj in parte.

Acesti best of the best, Breaker, Scarlett, Heavy Duty, Duke si Ripcord se afla sub comanda generalului Hawk (Dennis Quaid). Si ar mai fi si Snake Eyes (Ray Park), pe care il stiti prea bine din Star Wars, din rolul lui Darth Maul. Povestea lui este una mai speciala. Fratele sau vitreg, Storm Shadow i-a ucis maestrul in urma caruia a depus un juramant de tacere. In timp ce toti ceilalti soldati au nevoie de arme sofisticate, costume de protectie si nave care mai de care futuristice, arsenalul acestui silentios ninja consta intr-o sabie si un pistol. Pe departe cel mai reusit personaj din film, actiunile lui Snake Eyes vorbesc de la sine. Dupa ce intra in lupta, restul e tacere. In timp ce fratele sau si ceilalti dau din gura, Snake Eyes tace si face.

"G.I. Joe: The Rise of Cobra" respecta traditia si nu incalca regulile. Isi duce misiunea la capat, lumea este salvata, Comandantul Cobra si baietii lui rai sunt putin zgariati, inchisi bine de tot in asteptarea episodului urmator.

doiunutrei

2 luni
1 saptamana
3 zile
.

umbrele de pe tavan s-au transformat in ploaie

după ţipătele acelea
veneau nişte săruturi
ca o ploaie torenţială
după tunete

apa dispărea în glastre
spre alte ţărâmuri

ne făcusem din buze
plase de peşte
şi ne căutam peştişorul auriu
pe trupuri

auzeam în noapte cum cineva
ciopleşte
îmi ziceai mereu
că se lucrează încă la
poarta sărutului

şi îţi adunai palma de pe chipul meu

palma în care
femeia aia în vârstă
îţi ghicise ceva

te durea cuiul
în care
poza noastră de nuntă
nu va sta niciodată

District 9 review - film blog

“When dealing with aliens, try to be polite, but firm. And always remember that a smile is cheaper than a bullet..."

Cand vine vorba de District 9, pana si cei mai mari anticinematografici o sa plece capul in fata filmului eveniment al anului 2009. Prezenta termenului "eveniment" este justificata aici prin ceea ce este cu adevarat District 9. Adica genul de revelatie cinematografica, o intalnire de gradul 3 cu sf-ul acela de mult ravnit si totusi pierdut, ratacit prin marile studiouri care arunca cu bani si bugete imense in speranta de a da lovitura.

Cel care a dat lovitura este de fapt Peter Jackson, producatorul acestei inspirate miscari revolutionare pe piata filmelor stiintifico-fantastice din ultima vreme. La carma acestui proiect este regizorul Neill Blomkamp, care face din District 9 o continuare fidela la scurtmetrajul sau din 2005, Alive in Joburg.



District 9 continua povestea primului contact al omenirii cu o rasa extraterestra. Acum vreo 20 de ani, o nava extraterestra a aparut pe cerul senin de deasupra orasului Johanesburg din Africa de Sud. Nava a ramas acolo, plutind deasupra orasului, innecata in tacere si fara prea mult zgomot. In lipsa unui conducator, rasa de insectoide s-a refugiat pe planeta noastra din cauza unor probleme de ordin tehnic la nava lor spatiala. Captivi pe o planeta departe de "casa" lor, acestia sunt intampinati cu frica initial, dar in scurt timp, natura umana isi arata inca odata adevarata fata si ii invita pe noii lor musafiri intr-un mediu foarte ostil. De amintit ca acesti "ET" nu vor decat sa plece acasa.

Sa nu credeti cumva ca acest subiect este unul tocmai nou. Calcand pe urmele genului de filme cu "farfurii zburatoare", District 9 nu este cu nimic mai diferit de povestea clasica a "monstrilor" veniti din spatiu sa ne invadeze. Numai ca Neill Blomkamp intoarce foaia si ne arata si partea goala a paharului. Si astfel, in District 9 rasa umana este personajul negativ. Istoria a demonstrat in repetate randuri cum ne purtam unul cu altul, tocmai de aceea Neill Blomkamp merge pe aceasta premisa si ne arata cum am reactiona fiecare dintre noi daca am fi nevoiti sa gazduim pe o bucata de pamant, o rasa extraterestra. Sub pretextul acomodarii, guvernele cauta sa exploateze aceasta rasa, sa obtina informatii despre tehnologia militara si armele care le au la dispozitie acesti noi vecini. Districtul 9 ascunde numeroase secrete, printre care si tehnologie avansata, asa cum sunt de parere cei care au interese ascunse.

Plasati in locul care ofera titlul acestui film, districtul arata mai degraba a lagar de concentrare, decat a comunitate de refugiati. Poporul sud african nu este deloc multumit de acest aspect, ei considerand ca aceasta noua "minoritate" face mai mult rau decat bine. Prostitutia interrasiala, bugetele alocate pentru intretinerea acestui district, traficul de arme si substantele interzise ofera celor de la MNU (organizatie guvernamentala responsabila de acest district) motive suficiente pentru a-i reloca pe acesti oaspeti nepoftiti.

Pana in acest punct stilul documentarist si interminabilele reportaje tv intercalate cu povestea filmului tind sa oboseasca putin prin fluxul mare de informatii redate cu ajutorul unor interviuri in care cativa "alesi" judeca, critica si povestesc prea mult si prea repede cele intamplate.

Cel responsabil cu evacuarea extraterestrilor este Wikus van der Merwe (Sharlto Copley), un impingator de creioane, cum zic americanii, functionar in cadrul companiei MNU, condusa chiar de socrul lui. Personajul lui Wikus este un stangaci in toata regula, genul de "om la locul lui", care incearca inutil sa impuna si sa simuleze autoritatea. Neill Blomkamp, s-a gandit bine cand l-a ales pe Sharlto Copley (nascut si crescut in Africa de Sud) pentru rolul lui Wikus, care reflecta imaginea omenirii in viziunea regizorului. Wikus face prostia de a pune mana unde nu ii fierbe oala si se trezeste infestat cu combustibilul lichid necesar extraterestrilor pentru a pleca de pe planeta noastra.

In acest punct, atat filmul cat si personajul principal sufera transformari. Lui Wikus ii creste o mana de insectoid, in timp ce filmul devine acea poveste de prietenie intergalactica, intre Wikus si un extraterestru pe nume Christopher. Toate astea pe fondul unei actiuni in care violenta si efectele speciale impecabile sunt cusute cu ata neagra. Creaturile extraterestre sunt realizate in asa fel incat sa iti intoarca stomacul, sa trezeasca dezgustul si repulsia, dar in cele din urma omenirea se dovedeste a fi mult mai scarboasa decat toti extraterestrii laolalta.

Finalul la District 9 este deschis, lasand loc unui inevitabil District 10, dar lovitura de gratie consta in lectia morala invatata din ultimele cadre. Poate ca trebuie sa ne alienam complet ca sa invatam inca odata ce inseamna cu adevarat sa fim oameni.

limba romana

pe langa clasica expresie amintita acum ceva postari
am mai gasit alte doo expresii brici:

"eee asta-i buna!"

"de zici ce-i aia"

minunata, limba ce-o vorbim
.