- Te iubesc.
- În ce sens?
- Cum adică în ce sens?
- Iubirea e ceva foarte complicat, nu poţi să declari aşa pur şi simplu că iubeşti pe cineva.
Nu-ţi dai seama ce responsabilitate imensă e asta. Una e să fii îndrăgostit, alta e să iubeşti.
- Atunci nu ştiu.
- E uşor sa fii îndrăgostit, e ca un drog, tuturor ne place, ne ajută să vedem lucrurile altfel, ne schimbă lumea, dar iubirea... asta nu e ceva aşa superficial ca fluturaşii în stomac, iubirea se creează, se construieşte, cel mai greu e s-o faci să ţină. Iubirea nu e ceva hedonist ca a fi îndrăgostit.
- Atunci nu te iubesc.
- De ce?
- Pentru că simt chestii în stomac şi asta îmi place.
- De la asta se poate ajunge la iubire, dar nu e uşor...
- Da' tu, mă iubeşti?
- Mai mult decât acum o săptămână şi mai puţin decât acum două săptămâni, din cauza poziţiei planetelor, cu siguranţă.
- Mai ţii minte prima noastră întâlnire?
.
Saturday, February 27, 2010
Thursday, February 25, 2010
copy + paste pt. 1
din alta parte
- Mi-e dor de tine.
- Ce-nţelegi prin dor?
- Nu ştiu, îţi simt lipsa.
- Păi poate e doar o nevoie, şi asta nu-i ceva mişto, e nasol să ai nevoie de oameni, îi tratezi ca pe nişte droguri.
- Nu am nevoie, nu mă gândesc că mi-e dor când mi-e rău. Mă gândesc când mi-e bine, când se-ntâmplă lucruri mişto, atunci mă gândesc că aş vrea să le vezi şi tu, sau măcar să le auzi, sau măcar să le miroşi, sau măcar sa ţi le povestesc, sau măcar să le simţi.
- Şi asta poate fi tot o nevoie, ca nevoia de a vedea un film sau de a merge la teatru... Ideea e să faci lucruri pentru că vrei, nu pentru că simţi că fără ele îţi lipseşte ceva...
- Păi aşa nu mai simţi niciodată nimic.
- Ba simţi că poţi.
- Asta nu mi se pare cine ştie ce sentiment.
- Păi pentru tine "sentiment" e sinonim cu "pasiune". Iar pasiunea trebuie să fie ceva violent, altfel nu e ceva "viu". Aşa ziceţi voi toţi ăştia laşi care, speriindu-se de moarte, caută un refugiu în tot felul de stări primitive ignorând faptul că noi nu avem nici unii drept de exit.
- Păi dacă n-avem ce rost are să ne gândim la moarte când putem trăi între timp?
- Depinde ce-nţelegi prin a trăi.
.
- Mi-e dor de tine.
- Ce-nţelegi prin dor?
- Nu ştiu, îţi simt lipsa.
- Păi poate e doar o nevoie, şi asta nu-i ceva mişto, e nasol să ai nevoie de oameni, îi tratezi ca pe nişte droguri.
- Nu am nevoie, nu mă gândesc că mi-e dor când mi-e rău. Mă gândesc când mi-e bine, când se-ntâmplă lucruri mişto, atunci mă gândesc că aş vrea să le vezi şi tu, sau măcar să le auzi, sau măcar să le miroşi, sau măcar sa ţi le povestesc, sau măcar să le simţi.
- Şi asta poate fi tot o nevoie, ca nevoia de a vedea un film sau de a merge la teatru... Ideea e să faci lucruri pentru că vrei, nu pentru că simţi că fără ele îţi lipseşte ceva...
- Păi aşa nu mai simţi niciodată nimic.
- Ba simţi că poţi.
- Asta nu mi se pare cine ştie ce sentiment.
- Păi pentru tine "sentiment" e sinonim cu "pasiune". Iar pasiunea trebuie să fie ceva violent, altfel nu e ceva "viu". Aşa ziceţi voi toţi ăştia laşi care, speriindu-se de moarte, caută un refugiu în tot felul de stări primitive ignorând faptul că noi nu avem nici unii drept de exit.
- Păi dacă n-avem ce rost are să ne gândim la moarte când putem trăi între timp?
- Depinde ce-nţelegi prin a trăi.
.
Labels:
united states of feelings
Subscribe to:
Posts (Atom)