am fost in parc la plimbare. de fapt alergam dupa nori. speram cumva sa ne prinda ploaia pe plaja, sa facem poze, sa ne udam. pana am ajuns acolo soarele era deja dusman. eu blugi, ea maneci lungi. el era enervant de dogoritor. am dat cale intoarsa. echipati eram poate pentru parc. asa ca am luat-o la dreapta.
intr-o gradina am gasit un arbore care nu era asa de chinuit de varul aplicat inainte de sarbatorile de pasti. sau cel putin asta este impresia mea. esarfa ei a imbracat rolul de patura de stat pe jos. am incercat sa nu ma sprijin prea mult de copac, dar pana la urma nu mi-a mai pasat. ea a scos necuvintele lui nichita si am inceput sa citim amandoi, pe rand, cu voce tare, poezii care mai de care. unele erau reusite, altele inabusite. altele incercau sa fie misterioase. tiparul era cald si consolator.
pe carte s-a ivit un gandac foarte ciudat. era incredibil de mic. microscopic pe langa o furnica. avea o culoare verde fosforescenta. l-am chinuit si l-am tot intors din drumul lui. ea vroia sa il ia acasa sa il aiba ca gandac de companie. vroia sa il hraneasca cu iarba. era asa mic incat inca ma intreb daca avea sistem digestiv. pentru el unghia era un colossus, un zeu suparat care il impiedica sa ajunga acolo unde vroia sa ajunga. l-am intrebat ce a inteles el de la viata ? dar nu mi-a raspuns.
am vazut un melc lipit de copac.
ne-am ridicat, iar ea a vrut sa o iau in spate. am facut 3-4 pasi. am glumit ca e grasa. dar nu era deloc. am lasat-o jos si am luat-o inca odata. ca pe o mireasa. nu era nici un prag. am vrut sa o sarut. parul ei ma chema si mai mult, dar nu am avut curaj. am lasat-o jos. apoi ea a omorat un gandac mic de tot, dar mai mare ca cel pe care vroia sa-l ia acasa. bobarbacul pe care i l-a aplicat, l-a transformat intr-o pasta portocalie ce inca poate fi vazuta pe blugii mei. acum o alint: "criminalooo!" de fiecare data cand o alint are loc un schimb automat de zambete mitraliate :)
.
No comments:
Post a Comment