pe "teren", la plimbare

nu stiu daca am redus eu din viteza si am inceput sa merg cu a intaia sau daca sunt prea relaxat in ultima vreme, dar cert este ca ma trezesc zapacit si placat de prezenta unor oameni. de toate varstele. incepem cu inceputul ? nu.

sarcina de lucru la munca. "fugi pana'n oras. du hartia. ia numar. prajituri. treci pe dincolo. inapoi la bureau" ... un "da sa traiti in sictir" as fi aruncat, dar am si indivizi care se prind cand ii iau pe partea cealalta.

in masina am nimerit cu o tanti care credea ca a descifrat misterul vietii. lectia ei de viata am simtit cum da cu piciorul in usa timpanului, dupa care a ajuns si imi "mangaie" creierul pana am atins acea stare de mecca acalmie somnoroasa si prea puturoasa pentru a mai sta in fund, pe scaun, in pozitia de vertical. cascatul a fost primul simptom care nu a intarziat sa se manifeste violent si repetitiv.

dupa ce a scapat cateva cuvinte urate, si-a pus mana la gura. nu pentru ca ii putea gura, sau incerca sa acopere firele de par zbarlite pe barbie, mustata sau chiar obraz, ci pentru ca dansa se rusinase la constientizarea lejeritatii cu care a crezut ca poate sa mi se adreseze. a fost prima intalnire "amoroasa" cu o durere de cap malefica care incepea deja sa comploteze si sa atenteze la karma unei zile care se anunta la fel de calduroasa ca cea de acum cateva zile.

i-am multumit pentru ca m-a plimbat prin oras si m-a dus unde am avut nevoie sa ajung. un telefon salvator m-a smuls si mai repede din masina care nu mai ajungea odata la sediu.

dam inapoi din telecomanda. cu 2 zile in urma, am ales si am acceptat de buna voie si nesilit de nimeni, sa ies in oras, la plimbare, in parc, cu o prietena. eram de fapt 3. ea tacea mai mult, pierduta in gandurile ei, dar eu trebuia sa fac fata, sa incerc sa fac cumva sa desenez o bula in care prietenia, amicitia si starea de bine sa fie udata si atent ingrijita sa creasca cat mai frumos. din pacate, rezultatul a fost un dezastru total.

daca initial am crezut ca starile mele, frustrarile si nervii mei au atins cote maxime, atunci poate ca ar trebui sa faceti cunostinta cu aceasta fata care vede totul drapat in haine de inmormantare. pana si cioran ar fi invidios daca ar auzi ce viziune are omul asta asupra lumii. absolut totul o irita vizibil pana in acel punct in care se foloseste de "bai ... dar chiar nu am efectiv nici un chef sa ...". din acest punct libera interpretare va sta la indemana. cert este ca am aseleneizat cu fundurile pe o piatra ciobita de pe marginea lacului unde am crezut ca voi gasi in sfarsit serenitatea unei zile care astepta sa fie crapata in doua de mirosul noptii, care aducea odata cu ea un mult asteptat si meritat vant racoros.

nu stiam cum sa fac sa ma izolez fonic de problemele acestui personaj inspirat dintr-o drama cu lama pe vene, un om care isi canaliza toata furia si stresul acumulat din diverse motive in ceea ce ar fi trebuit sa fie un "good 'ol time". nu regret. pana la urma asa se nasc prieteniile. dar uneori, ce-i mult strica si se impute.
.