District 9 review - film blog

“When dealing with aliens, try to be polite, but firm. And always remember that a smile is cheaper than a bullet..."

Cand vine vorba de District 9, pana si cei mai mari anticinematografici o sa plece capul in fata filmului eveniment al anului 2009. Prezenta termenului "eveniment" este justificata aici prin ceea ce este cu adevarat District 9. Adica genul de revelatie cinematografica, o intalnire de gradul 3 cu sf-ul acela de mult ravnit si totusi pierdut, ratacit prin marile studiouri care arunca cu bani si bugete imense in speranta de a da lovitura.

Cel care a dat lovitura este de fapt Peter Jackson, producatorul acestei inspirate miscari revolutionare pe piata filmelor stiintifico-fantastice din ultima vreme. La carma acestui proiect este regizorul Neill Blomkamp, care face din District 9 o continuare fidela la scurtmetrajul sau din 2005, Alive in Joburg.



District 9 continua povestea primului contact al omenirii cu o rasa extraterestra. Acum vreo 20 de ani, o nava extraterestra a aparut pe cerul senin de deasupra orasului Johanesburg din Africa de Sud. Nava a ramas acolo, plutind deasupra orasului, innecata in tacere si fara prea mult zgomot. In lipsa unui conducator, rasa de insectoide s-a refugiat pe planeta noastra din cauza unor probleme de ordin tehnic la nava lor spatiala. Captivi pe o planeta departe de "casa" lor, acestia sunt intampinati cu frica initial, dar in scurt timp, natura umana isi arata inca odata adevarata fata si ii invita pe noii lor musafiri intr-un mediu foarte ostil. De amintit ca acesti "ET" nu vor decat sa plece acasa.

Sa nu credeti cumva ca acest subiect este unul tocmai nou. Calcand pe urmele genului de filme cu "farfurii zburatoare", District 9 nu este cu nimic mai diferit de povestea clasica a "monstrilor" veniti din spatiu sa ne invadeze. Numai ca Neill Blomkamp intoarce foaia si ne arata si partea goala a paharului. Si astfel, in District 9 rasa umana este personajul negativ. Istoria a demonstrat in repetate randuri cum ne purtam unul cu altul, tocmai de aceea Neill Blomkamp merge pe aceasta premisa si ne arata cum am reactiona fiecare dintre noi daca am fi nevoiti sa gazduim pe o bucata de pamant, o rasa extraterestra. Sub pretextul acomodarii, guvernele cauta sa exploateze aceasta rasa, sa obtina informatii despre tehnologia militara si armele care le au la dispozitie acesti noi vecini. Districtul 9 ascunde numeroase secrete, printre care si tehnologie avansata, asa cum sunt de parere cei care au interese ascunse.

Plasati in locul care ofera titlul acestui film, districtul arata mai degraba a lagar de concentrare, decat a comunitate de refugiati. Poporul sud african nu este deloc multumit de acest aspect, ei considerand ca aceasta noua "minoritate" face mai mult rau decat bine. Prostitutia interrasiala, bugetele alocate pentru intretinerea acestui district, traficul de arme si substantele interzise ofera celor de la MNU (organizatie guvernamentala responsabila de acest district) motive suficiente pentru a-i reloca pe acesti oaspeti nepoftiti.

Pana in acest punct stilul documentarist si interminabilele reportaje tv intercalate cu povestea filmului tind sa oboseasca putin prin fluxul mare de informatii redate cu ajutorul unor interviuri in care cativa "alesi" judeca, critica si povestesc prea mult si prea repede cele intamplate.

Cel responsabil cu evacuarea extraterestrilor este Wikus van der Merwe (Sharlto Copley), un impingator de creioane, cum zic americanii, functionar in cadrul companiei MNU, condusa chiar de socrul lui. Personajul lui Wikus este un stangaci in toata regula, genul de "om la locul lui", care incearca inutil sa impuna si sa simuleze autoritatea. Neill Blomkamp, s-a gandit bine cand l-a ales pe Sharlto Copley (nascut si crescut in Africa de Sud) pentru rolul lui Wikus, care reflecta imaginea omenirii in viziunea regizorului. Wikus face prostia de a pune mana unde nu ii fierbe oala si se trezeste infestat cu combustibilul lichid necesar extraterestrilor pentru a pleca de pe planeta noastra.

In acest punct, atat filmul cat si personajul principal sufera transformari. Lui Wikus ii creste o mana de insectoid, in timp ce filmul devine acea poveste de prietenie intergalactica, intre Wikus si un extraterestru pe nume Christopher. Toate astea pe fondul unei actiuni in care violenta si efectele speciale impecabile sunt cusute cu ata neagra. Creaturile extraterestre sunt realizate in asa fel incat sa iti intoarca stomacul, sa trezeasca dezgustul si repulsia, dar in cele din urma omenirea se dovedeste a fi mult mai scarboasa decat toti extraterestrii laolalta.

Finalul la District 9 este deschis, lasand loc unui inevitabil District 10, dar lovitura de gratie consta in lectia morala invatata din ultimele cadre. Poate ca trebuie sa ne alienam complet ca sa invatam inca odata ce inseamna cu adevarat sa fim oameni.