where the wild things are

"Don't Go. I'll eat you up. I love you so."

Sofisticat, iscusit, sublim. Nimic murdar. Profesionalism. Arta. In mare ... si putine cuvinte asta este "Where the wild things are", un film de o frumusete aparte, slefuita si cultivata cu anii, data de originalitatea materialului sursa, cartea lui Maurice Sendak lansata inca din 1963.

"Where the wild things are" invita atat copiii cat si adultii sa citeasca printre randuri aceasta minunata lume. Greseala fatala ar fi interpretarea filmului si cartii prin diverse metode menite sa para elegante sau elevate. Aceste actiuni ar strica toata aceasta avalansa de frumos de care nu poti scapa neafectat.

Spike Jonze ramane fidel cartii lui Maurice, realizand un film nu pentru copii ci despre copilaria zbuciumata, incapsulata in furie necontrolata si nestapanita. Este un film despre un copil eliberat de imaginatia sa atunci cand este ranit. Scenariul adaptat de Spike Jonze si Dave Eggers evita cea mai des intalnita greseala comisa de majoritatea cineastilor care cauta sa imbunatateasca povestea prin interpretare. Putin diferita de cartea care nu depaseste 40 de pagini si 350 de cuvinte, povestea lui Jonze si Eggers nu face decat sa creeze putin mai mult spatiu si loc pentru un mai bun inteles a universului acestui pusti pe nume Max (Max Records). In lumea lui, in camera si singuratatea lui el cauta refugiu in compania unor personaje la fel de salbatice ca si el. Cartea este un alt "animal", dar toate elementele noi care se regasesc in film nu fac decat sa omagieze cartea. Nimic nu este fortat, totul este la fel de natural, la fel de salbatic.

Ca orice copil care nu accepta instrusi pe teritoriul sau, noul iubit al mamei sale divortate (un excelent cameo al lui Mark Ruffalo) declanseaza in el salbaticia care se manifesta la fel ca temeperamentul sau vulcanic. O musca pe mama sa si fuge de responsabilitati, departe, pe o insula populata cu creaturi uriase cu cozi, blana si coarne. Acestia sunt monstrii launtrici cu care Max se imprieteneste instant, creaturi care il primesc cu bratele deschise asemenea unui rege, al furiei.

Carol (vocea lui James Gandolfini) este liderul monstrilor, parasit de frumoasa KW (Lauren Ambrose) si dornic de a fi pus sub papuc de o autoritate mai mare ca el. La fel ca Max, Carol are nevoie de un pater familias care sa fie alaturi de el, sa-l indrume si chiar sa il directioneze in viata. Redus la tacere de Max care se autoproclama rege, el este atat de orbit de propria sa furie, incat nu observa inselatoria lui Max, asa cum Judith (Catherine O'Hara) si Douglas (Chris Cooper) banuiesc inca de la inceput.

Pentru a crea un film precum "Where the wild things are", trebuiesc unite cele doua lumi ale realitatii si fictiunii. Astfel se infaptuieste un botez magic intre platouri de filmare, costume reale si imagini computerizate. CGI-ul este indispensabil, dar singurul lui scop este de a intari convingerea expresivitatii si graiului acestor creaturi.

Spre final este imperios necesar sa te aperi cu un scut invizibil impotriva tristetii, un scut care sa te protejeze de ceva pentru care nu ai fost niciodata pregatit, un final pe care iti vine sa-l mananci de furie si sa-l iubesti atat de mult: "Don't Go. I'll eat you up. I love you so."